Personalitati

Personalități

Localitatea Segarcea se mandreste cu faptul ca a dat tarii personalitati cunoscute atat pe plan intern cat si pe plan international.

Acestea sunt:

Horia Vintila

La 18 decembrie 1915, s-a nascut in localitatea Segarcea, localitate in care si-a petrecut si copilaria, Vintila Caftangioglu, fiul inginerului agronom Vintila Caftangioglu si al menajerei Elena (nascuta Iucal).

A urmat studiile liceale la Colegiul National Sfantul Sava din Bucuresti. A urmat studii universitare de drept, filozofie si litere la Bucuresti, Perugia, Viena si Paris. Si-a luat doctoratul in drept in Spania, iar licenta in litere la Paris la Universitatea Catolica.

Debutul sau literar a avut loc in revista Colegiului National Sfantul Sava, in care a publicat „Vlastarul”.

A fost redactor la publicatiile: „Porunca vremii”, „Sfarma Piatra” si „Mesterul Manole”.

In anul 1937 a avut loc debutul sau editorial cu volumul de poezii Procesiuni , in Editura librariei Sfantul Sava.

Impreuna cu Ovidiu Caledoniu si Miron Suru, intemeiaza la Bucuresti revista „Mesterul Manole”. Perioada de activitate la aceasta revista este considerata de catre scriitor ca hotaratoare in formarea sa.

Se casatoreste in anul 1941 cu Olga Tehari din Bucuresti.

In perioada interbelica s-a afirmat atat ca poet cat si ca romancier si publicist. A fost o prezenta activa in peisajul literar romanesc, dovada fiind si volumele sale de versuri publicate: „Precesiuni” (1939), „Cartea omului singur” (1941). In 1942 ii apare romanul „Acolo si stelele ard”, care s-a bucurat de un real succes.

In perioada 1940-1944, functioneaza ca atasat de presa si cultura la ambasadele Romaniei din Roma si Viena. Luat prizonier, este internat la Krummhubel si la Maria Pfarr, de unde a fost eliberat in 1945 de catre trupele engleze. Dupa o sedere in Italia, pana in 1948, emigreaza in Argentina (1948-1953), devenind profesor de literatura romana la Facultatea de Filozofie si Litere din Buenos Aires.

In anul 1953 se stabileste la Madrid, unde desfasoara o bogata activitate literara ca profesor de literatura universala si contemporana la Scoala Oficiala de Jurnalism din Madrid, apoi creeaza in anul 1972 o catedra de literatura universala si contemporana la Facultatea de Stiinte ale Informatiei la Universitatea Complutense din Madrid. Intre anii 1979-1988 este profesor de literatura contemporana la Universitatea Catolica din Paris, filiala Madrid, remarcandu-se totodata printr-o bogata activitate de comentare si interpretare a fenomenelor literare europene si sud-americane, cu prilejul unor conferinte si prelegeri sustinute la numeroase universitati din lume.

Opera lui Vintila Horia este numeroasa si a intrat de mult in circuitul marilor valori spirituale, prin talmaciri apreciate pe diverse meridiane ale globului.

Dupa volumele „A murit un sfant: (1951) si „Jurnal din copilarie” (1958) si romanul „Dieu est nee en exil”, a cunoscut o veritabila cariera internationala, fiind tradus in 14 limbi si obtinand, in 1960, prestigiosul Premiu Goncourt. Au urmat apoi alte volume: „Le chevailler de la resegnation” (Paris, 1961), „Les impossibles” (1962), „La septieme lettre” (Paris, 1964), „Journal d’un payisan du Danube” (Paris, 1966), „Une june o la segunda guerra” (Barcelona, 1982), „Un sepulcro en el cielo” (Barcelona, 1987), „Le voyage a San Marcos” (Paris, 1988), „La clef des crepuscules”, roman, (Paris, 1990).

Vintila Horia a fost si un subtil si bine informat critic literar, bucurandu-se de favorabile aprecieri in mediile culturale spaniole, sud-americane, franceze si italiene: „Presensia del mito” (Madrid, 1966), „Poesia y liberta” (Madrid, 1959), „Espana y otros mundos” (Barcelona, 1970), „Mester de novelista” (Madrid, 1972), „Introduccion a al literatura del siglo XX” (Madrid, 1976, „Consideraciones sombre un mundo peor” (Barcelona, 1978), „Literatura y desidenci” (Madrid, 1980), „Los derechos humanos”, „La novela del siglo XX” (Madrid 1981), „Informe ultimo sobre el reino H”, (Barcelona, 1981), etc.

A publicat, de asemenea, mii de articole si eseuri in ziare si reviste din intreaga lume, fiind colaborator la periodicele El Alcanzar si la suplimentul literar El Mercurio din Santiago de Chile.

Intre anii 1971-1977 a intemeiat si condus revista Futuro/Presente si colectia ei de carti Tercer Milenio.

Din 1983 si pana in 1992 a fost codirector al revistei Metapolitica din Roma.

La data de 4 aprilie 1992 a incetat din viata la Villalba, langa Madrid.

Ultima carte a lui Vintila Horia o constituie romanul „Mai sus de miazanoapte”, avandu-l in centru pe Stefan cel Mare.

A folosit ca pseudonime : Valter Crangu si V.H.

Mircea Radina

1 octombrie 1926 – Se naste la Craiova Mircea Radina, fiind al treilea copil al sotilor Iorgu si Eufrosina Radina din localitatea Segarcea, judetul Dolj.

1932 – 1935 A urmat clasele primare la Scoala primara din localitatea Segarcea.

1935 – 1940 Este elev la Colegiul National „Carol I” – din Craiova.

1937 Debuteaza in revista „Ion Maiorescu” a Colegiului „Carol I”, publicand poezii si povestiri.

1940 – 1934 Continua studiile la Liceul Militar „Regele Ferdinand” din Timisoara, publicand versuri in revista „Tara visurilor noastre”.

1943 – 1944 Se inscrie la Scoala Militara de ofiteri activi din Bucuresti. Are o bogata activitate literara, publicand in diferite reviste literare si umoristice.

1945 – 1950 Renunta la o posibila cariera militara si se @nscrie la Facultatea de litere din Bucuresti.

1950 – Are loc debutul sau editorial cu nuvela „Conducta de pe Dealul Mare”, la Editura pentru literatura si arta.

1956 – Publica la Editura Militara volumul de nuvele, schite, povestiri, intitulat „Oameni in mers”.

1958 – Apare romanul „Un veac intr-o seara”.

1967 – Devine membru al Uniunii Scriitorilor din Romania. Publica volumul de povestiri „Orele tarii”.

1968 – Apare la Editura Tineretului romanul „Milioanele lui Belami”, roman care va fi ecranizat.

1969 – Tot la Editura tineretului va aparea si romanul „Strada Z, nr. 4”.

1969 – 1975 Colaboreaza la diverse reviste literare din Bucuresti si din Craiova, abordand toate genurile literare : poezie, versuri pentru cantece patriotice si ostasesti, proza, reportaj, teatru, umor. Piesele sale de teatru sunt puse in scena de teatre din Bucuresti si formatii de amatori.

Primeste diverse premii literare, iar impreuna cu compozitorul George Grigoriu devine laureat al Festivalului cantecului ostasesc.

1971 – Apare romanul „Cei 4 si noaptea”.

1974 – Publica romanul „Naufragiul Egretei”.

1977 – Obtine atestatul de ziarist. Este angajat redactor literar la revista „Viata Militara”.

1978 – Grav bolnav, publica ultima sa carte: „Sarja nemuritoare – Voluntarul Gheorghe Donici”.

15 august 1979 – Se stinge din viata in spital „Filantropia” din Bucuresti.

19 august 1979 – Conform dorintei sale, este inmormantat, alaturi de parintii sai, in cimitirul Deleni din localitatea Segarcea. Monumentul sau funerar este realizat de catre sculptorul Marius Budunoiu.

Remus Radina

Luptator al rezistentei anticomuniste

Remus Radina s-a nascut in anul 1924 in localitatea Segarcea, fiind cel mai mare fiu al lui Iorgu si al Eufrosinei Radina.

Scoala primara a facut-o in localitatea natala. A urmat apoi cursurile Liceului militar „D.A. Sturdza” din Craiova. A terminat apoi Scoala de ofiteri activi de cavalerie din Targoviste, devenind ofiter al armatei romane.

In anul 1943 este trimis sa urmeze Scoala de ofiteri din Germania. Refuza sa mai continuie aceasta scoala si se reantoarce in tara, unde este trimis ca ofiter la garnizoana de la Campulung Moldovenesc.

Dupa terminarea celui de-al doilea razboi mondial, i se propune sa devina membru al Partidului Comunist, dar, datorita convingerilor sale politice, va refuza acest lucru. Presat sa accepte intrarea in Partidul Comunist, este nevoit sa-si dea demisia din cadrul armatei romane. Va face acest lucru la 21 octombrie 1946, in cadrul unui miting electoral ce se desfasura cu ocazia alegerilor din acel an.

La 22 octombrie 1946 isi inainteaza in scris demisia motivand ca „nu accepta principiile de care este calauzit guvernul de larga concentrare democratica condus de dr. Petru Groza.” Momentan, demisia i-a fost refuzata.

Ca urmare a gestului sau de a demisiona din armata romana, este mutat la in noiembrie 1946 la regimentul 12 calarasi din Barlad. La data de 18 noiembrie 1946 este chemat de urgenta la Comandamenul teritoial Iasi, unde in ziua de 19 noiembrie 1946, ziua alegerilor va fi arestat, fara a i se spune motivul arestarii sale si nici faptul ca este arestat. I se va da drumul dupa operatiunea de inchidere a alegerilor. Se va intoarce din nou la Barlad.

In decembrie 1946 va fi chemat la Bucuresti, la Ministerul de razboi, Biroul de cavalerie. Aici i se va comunica ca a fost dat in judecata de catre Consiliul Superior al Ostirii si ca s-ar putea sa fie arestat.

La 17 aprilie 1947, prin Inalt Decret Regal, este trecut in rezerva. In toamna va sustine ultimul examen pentru anul II la drept.

Neavand nici o sustinere materiala, este nevoit sa accepte un post la Scoala Normala din Craiova. Aici se impriteneste cu Lucian Dumitru, maior de cavalerie in rezerva, care activa in miscarea de rezistenta anicomunista, sub numele conspirativ de „Malu”. Acesta ii va propune sa treaca ilegal frontiera in Iugoslavia, pentru a vedea daca exista acolo posibilitatea organizarii miscari de rezistenta anticomunista. Accepta acest lucru, dar aceasta actiune nu va avea insa loc decat mai tarziu. In toamna va da examenele pentru anul III , la drept.

Conditiile materiale grele, nedreptatile din tara pe care le suporta datorita dosarului sau politic il dcetermina sa treaca ilegal frontiera in Iugoslavia la data de 2 noiembrie 1948, prin zona Comoraste. Este predat securitatii Iugoslav de catre niste tarani sarbi. Va fi arestat si internat in diverse lagare de munca. Securitatea iugoslava il va trimite inapoi in Romania. La trecerea frontierei spre Romania, va fi arestat de catre un ofiter fost coleg la Liceul Militar „D.A. Sturdza” din Craiova, care-l va preda Securitatii din Timisoara.

La 2 septembrie 1949 este trimis la Bucuresti, unde va fi dus la Ministerul de Interne si inchis la Inchisoarea Jilava. In martie 1950 va fi judecat de catre Tribunalul Militar Bucuresti si trimis la munca la Canalul Dunare – Marea Neagra, lagarul de la Poarta – Alba, brigada 28, iar dupa scurt timp va fi transferat la in lagarul „Peninsula”, un lagar de munca in apropiere de Mamaia, unde se aflau toti detinutii politici cu pedepse de la 5 la 10 ani. Tratamentul inuman de la Poarta Alba l-a adus intr-o stare de epuizare totala, starea sanatatii sale agravandu-se brusc. I s-a descoperit un nodul la plamanul drept, o insuficienta renala si un flegmon la mana dreapta. Asa bolnav, este scos in continuare la munca, la construirea unei linii de cale ferata. Epuizat, refuza sa mai lucreze se cere sa fie operat. Este operat fara anestezie, iar peste cateva zile va fi mutat la alta brigada. Munca grea, hrana proasta si umilintele la care erau supusi deinutii, il determina sa decare in mai multe randuri greva foamei. In ziua de de 19 ianuarie 1953, ziua cand a inceput greva, starea sa de sanatate s-a inrautatit brusc, cu stari de voma si de lesin: se declansase un icter. Greva nu a avut rezultatele scontate, ba mai mult, detinutii au fost dusi din nou in penitenciarul de pedeapsa „33” de la Poarta Alba. Grav bolnav, este luat si dus la infirmerie, unde i se vor face unele analize, in urma carora va fi depistata o hepatita epidemica. Va fi internat in spitalul de la Poarta Alba. Dupa ce a fost iar pus pe picioare a fost dus inapoi la sectia de inapti de la Poarta Alba. Luand apararea unui tovaras de detentie, este dus la izolare, pe data de 12 februarie 1954. La 17 februarie 1954, declara greva foamei, datorita conditiilor groaznice din celula de izolare. Ramane in greva foamei pana la 4 martie, cand este dus la celula de izolare a infirmeriei. Dupa ce-si va reveni putin, va fi dus din nou in celula de izolare a penitenciarului, pentru instigare la greva. Declara din nou greva foamei si a setei. Dupa 7 zile de greva va fi dus din nou la infirmerie. Este alimentat fortat. Desi prietenii si cer sa inceteze greva, el nu va face acest lucru. Ba mai mult isi va provoca vomismente pentru a arunca din stomac mancarea care i se introduce cu forta. Sanatatea i s-a subrezit si mai mult. Cu ultimele puteri se va ridica si va bloca usa cu o sarma introdusa in cheie, pentru ca cei care-l alimentau sa nu ai poata patrunde in celulua. In urma acestor actiuni este scos din izolare, iar prietenii au avut accesul sa-l viziteze. Grevele dese, de 7, 10, 16 si 26 de zile au avut urmari adanci, provocandu-i leziuni pe ficat, inima, rinichi si sistmul nervos. In prezent sufera de ciroza hepatica. Dupa 4 ani, parasea canalul „acest urias mormant al neamului romanesc”, si „acest cumplit Danubiu, care varsa pe trei guri apa si pe a patra sange”. Se va intoarce din nou la Jilava, tot in lanturi la picioare.

La 29 august 1954 va fi eliberat, dupa aproape 6 ani de detentie. Familia l-a primit ca pe un inviat din morti. Bolnav de ciroza va ramane mult timp la parinti.

In luna mai a anului 1956, se angajeaza ca zidar la santierul de constructii de la Manastirea Neamt. Aici, isi va propune sa organize o manifestatie pe data de 10 decembrie 1956, ziua drepturilor omului, in fata Ambasadei americane din Bucuresti, pentru a cere eliberarea tuturor detinutilor politici.

In septembrie 1956 paraseste Putna si se angajeaza ca tinichigiu la santierul de constructie al releului de televiziune de la Costila.

In aceasta perioada izbucnisera manifestatiile de la Poznan, din Polonia, iar la 10 decembrie 1956 cea din Ungaria. La Busteni a vazut trenurile rusesti incarcate cu armament care treceau spre Ungaria. O multime de oameni vociferau si aratau cu pumnii spre trenurile rusesti. Interventia ruseasca i-a revoltat pe toti romanii. Pleaca imediat la Bucuresti, unde intocmeste un manifest pe care l-a semnat „pompos”, „COMITETUL DE ELIBERARE NATIONALA” si pe care l-a afisat, ziua, pe poarta de intrare a studentilor, la Facultatea de litere. Incepe sa se ocupe de organizarea manifestatiei de la 10 decembrie, dar fostii colegi de inchisoare pe care-i contacteaza in acest sens il vor refuza. Singur, va intocmii un manifest prin care cerea eliberarea tuturor detinutilor politici din Romania, alegeri libere in toate tarile lumii, sub control international, si retragerea trupelor sovietice din Ungaria. In ziua de 10 decembrie 1956, ziua drepturilor omului il va depune la Ambasada Americii. Un functionar civil de la ambasada i-a notat numele, iar la iesire l-a urmarit pana i-a pierdut urma. In incinta ambasadei a cerut azil politic, dar i-a fost refuzt, datorita lipsei de spatiu.

Trece din nou frontiera in Iugoslavia, unde va fi tradat de un roman Misici. Va fi extradat si trimis la securitatea din Timisoara. Aici, alatura de declaratia pe care a dat-o a depus si urmatorul memoriu: „Guvernul actual din R.P.R. afirma ca am trecut fraudulos frontiera. El vede paiul din ochiul meu, dar nu vede barna din ochiul sau. El uita ceea ce poporul roman nu a uitat: ca s-a instaurat fraudulos la conducere, falsificand pe fata alegerile din 19 noiembrie 1946, iar de atunci rapind poporului roman dreptul de a-si alege forma de guvernamant si sistemul politic care-i convin. In lumina acestui simplu si crud adevar, este evident ca legile actuale din R.P.R. nu au autoritatea morala necesara pentru a fi respectate”.

Pentru acest memoriu i s-a intocmit dosar de „instigatie publica”. A fost judecat si condamnat la 6 ani. Aici, pentru faptul ca a cantat in ziua Invierii „Cristos a inviat”, va fi dus la izolare, in camera condamnatilor la moarte, cu lanturi la picioare. Din inchisoarea din Timisoara a inaintat un memoriu catre Procuratura generala, prin care cerea introducerea de Biblii in inchisori. Ca urmare, va fi transferat la Jilava, unde din nou i se vor pune lanturi la picioare timp de 53 zile, pentru faptul ca a refuzat sa care hardaiele cu murdarie. In luna noiembrie va fi transferat la Gherla, inchisoare in care a fost inchis la morga.